Arhivă pentru Noiembrie 2009

Parintele Efrem Katunakiotul – Despre ascultarea de duhovnic

Parintele Efrem Katunakiotul este astazi unul din cei mai apreciati duhovnici aghioriti. El a adormit intru Domnul nostru Iisus Hristos in 27 februarie 1998 si a fost unul dintre ucenicii binecunoscutului gheron Iosif Isihastul. Daca ceilalti ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea unei manastiri aghiorite, parintele Efrem a preferat isihia, ramanand retras in pustia Katounakiei unde a vietuit cu trei ucenici. Redam mai jos, in traducere, cateva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriti, despre ascultare.

Parintele Efrem Katunakiotul impreuna cu ucenicii sai

~+~

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura. Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec.” Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit” de Dumnezeu.

Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.

Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic? Il odihnesti pe Dumnezeu.

Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea”, si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit” si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!” si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.

Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post.” Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi”. Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.

Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!

Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.

Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic” si prin aceasta au disparut dracii, i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

– De ce esti, tata, atata de tulburat?

– Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator”.

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul.

A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.

N-ai venit sa te impartasesti de zece ori pe zi, sa faci rugaciunea mintii, privegheri sau posturi. Toate nu valoreaza nimic fara ascultare. Ai facut ascultare, mergi in rai, ai facut neascultare, mergi in Iad! Adam a facut neascultare si a ajuns in iad! Noi calugarii spunem putine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIATA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai facut ascultare, ai facut totul. Eu nu spun ca celelalte nu ne folosesc, insa sunt pe planul doi.

Imi amintesc ca odata, pe cand traia duhovnicul Iosif, l-am judecat intr-o problema. M-am dus seara sa ma rog si nu puteam de loc sainaintez in rugaciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am gresit” m-am gandit. „Undeva am pacatuit”. Ia sa vedem in ziua precedenta, unde am mers, ce am facut, ce am spus. Am gasit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua urmatoare era duminica si trebuia sa slujesc la Sfantul Altar. Acum ce era sa fac? Rugaciune! „Dumnezeul meu, iarta-ma caci mi-am judecat duhovnicul. Am gresit, imi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tagaduit de trei ori si l-ai iertat. Eu nu Te-am tagaduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum ma pocaiesc si-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metaniile, dar rugãciunea nu inainteaza. Au inceput lacrimile. Am varsat rauri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o cand s-a pocait si pe multi pacatosi ai iertat. Pentru mine nu exista mila, nu exista iertare?”

Au trecut asa trei ore. In sfarsit simt o pace, o dulceata, o bucurie inlauntrul meu. Atunci incepe si rugaciunea, singura: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Deci nu-i acelasi lucru sa judeci un strain cu a-l judeca pe duhovnicul tau. Vai tie! L-ai judecat pe Insusi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit si singurul om de care m-am temut a fost parintele Iosif. Duhovnicul poate sa-ti spuna un cuvant mandru sau sucit. Tu fa-ti ascultarea ta, fa ascultare desavarsita. Rodul desavarsitei ascultari l-am incercat la duhovnicul Iosif. O sa ma intrebi desigur care este? Nu ma temeam de Dumnezeu, nici macar nu ma temeam. Gura duhovnicului ce zice? Sa fie blagoslovit…fa ascultare fara deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Sa faci ce spune duhovnicul fara sa analizezi, fara sa cercetezi si fara sa murmuri. Construieste pe smerenie. A zis duhovnicul asa? Sa fie blagoslovit. De nimic sa nu te ingrijesti de vreme ce faci ascultare. Te vei mantui, o sa mergi in Rai.

Un diacon ii zice duhovnicului: „Parinte vreau sa merg sa fac baie in mare pentru sanatate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba ma duc sa fac baie”. Si se duse…Facu baie si in timp ce se scalda un rechin l-a omorat. Mai tarziu i-a scos marea trupul sfasiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi si rugaciune. Daca n-ai ascultare, chiar daca le ai pe acestea, le vei pierde. Cat de mult il cinstesti si il iubesti pe duhovnic, atat de mult primesti. Harul ascultarii il inconjoara pe ascultator ca o flacara si de aceea nu-l poate prinde diavolul. Daca lipseste aceasta flacara, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvantarea de Dumnezeu) este rezultatul rugaciunii, iar rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand faci ascultare o sa gasesti si rugaciune si teologie (cuvantare de Dumnezeu). Cand insa nu faci ascultare nu gasesti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis radacina, este ascultarea. Ai facut ascultare? O sa gasesti rugaciune. Se poate sa o gasesti acum sau sa o gasesti maine.

Si daca duhovnicul da o porunca gresita?

Niciodata nu ajungi tu rau, pentru ca la mijloc este ascultarea.

Cu cat mai mult devotament, abnegatie, iubire si credinta ai in suflet, cu atat nu ai impotriviri launtrice. Cand insa ai ceva cu duhovnicul tau, sa stii ca nu esti una cu el, ca nu-l iubesti si n-ai credinta in el. Cu cat ai mai multa credinta in duhovnic, ca atat ai mai putina grija. Cand nu esti unit cu duhovnicul simti o impotrivire, ai un „spin” inlauntrul tau.

Cu cat ai mai mult devotament si ascultare fata de duhovnicul tau, cu atat o sa ai mai multa ravna.

Cel mai bun zel e la inceputul vietii calugaresti. Esti devotat duhovnicului. Cand te unesti cu duhovnicul e zelul cel mai bun. Cand vezi fata duhovnicului ca pe a lui Hristos, totul merge bine. Cand vezi greseli la duhovnic, e vai de tine!

Odata mi-a zis cineva: „Parinte staret vreau sa merg la duhovnic sa ma spovedesc pentru asta si asta. Sfintia ta ce zici?” „Fa 1000 de metanii”. „Sa fie blagoslovit”. Si n-a mai zis nimic la duhovnic. Asta e, sa zicem, credinta, atasamentul, unirea cu staretul.

Ah, fericita ascultare! Parintilor, eu ce sa zic? Cand eram sub ascultare alt har aveam, alta rugaciune. Pluteam, ca sa spun asa in aer. Acum sunt staret. O sa ziceti ca nu am cautat asta, ca Dumnezeu mi-a dat. Da, insa imi amintesc starea de ucenic. Cea mai buna stare pentru monah este starea de ucenic, de ascultator. Puterea ascultarii se vede din urmatoarea intamplare. Era intr-o marti si spre seara mi-au venit niste ganduri contra duhovnicului meu, parintele Iosif, pentru ca ne-a pus sa semnam o scrisoare. Avea si dreptate, dupa cum s-a dovedit ulterior. Sambata merg la slujba cu parintele. Cum mã vede imi zice: „Parinte, ai ceva contra mea, ceva te separa de mine, ai ceva inlauntru. Nu te desparti de duhovnic, nu te rupe de mine!” Eu uitasem ca l-am judecat, uitasem gandurile. „Parinte, zic, nu-mi amintesc sa am un gand care sa ma separe de sfintia ta.” „Si totusi ai ceva care te separa de mine. Cum te-am vazut, am stiut. A stiut sufletul meu ca ai ceva ganduri care te separa de mine.” „Parinte, nu-mi amintesc nimic!” “Sa incerci sa-ti amintesti!”

Dupa ce am terminat Sfanta Liturghie am plecat. Mergand spre chilia mea si urmarind ce ganduri am avut in aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am facut-o in legatura cu scrisoarea. M-am intors inapoi si mi-am cerut iertare cu lacrimi.

Katunakia - locul de nevoiinta al parintelui Efrem

Calugarul trebuie, deci, sa faca ascultare orbeste, sa nu faca deosebire. Imi amintesc ca, alta data, m-am dus la chilie sa ma rog. Ma gaseam intr-o stare harica. Deodata, parintele Procopie, care era ucenic impreuna cu mine, bate la usa si ma cheama la lucru. Pentru ca stiu ca harul poate sa vina sa te bucure fie cinci minute, fie o ora, fie doua, m-am gandit ca acum cand ma gasesc sub lucrarea harului sa profit si cand se va sfarsi sa merg la lucru. Parintilor, nici nu am apucat sa termin de gandit ce am zis, ca am si pierdut harul! N-a fost asta neascultare? Ba neascultare a fost, chiar daca parintele Procopie nu era duhovnicul meu. Si mi-am zis atunci in sine: „Si neascultarea am facut-o si rugaciunea am pierdut-o”. De aceea zic: Fa ascultare si vei gasi rugaciunea. Nu urmari rugaciunea ca ea vine din ascultare.

Primul lucru pe care l-am intalnit noi la parintele Iosif a fost ca Dumnezeu te mantuieste prin rugaciunile duhovnicului. Ce putem spune e ca pe cat de unit esti cu duhovnicul, pe atata de mult har primesti. Ca fierul in foc, se face si el foc. Pe cat il indepartezi de foc, cu atata se raceste.

Rugaciunea izvoreste din ascultare, nu ascultarea din rugaciune. Fa ascultare acum si in continuare va veni harul.

Parintele Iosif spunea: „Cel ce face ascultare va iesi bine numai si numai pentru ascultare! Nu are importanta cine e duhovnicul. Ce i-a folosit lui Iuda ca L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam ca L-a avut staret pe Dumnezeu si ca era in Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, caci a facut neascultare. Cu ce l-a impiedicat de la sfintenie pe marele Acachie faptul ca duhovnicul sau era sucit si nebun si il batea zilnic? Cu nimic!

Dumnezeu ne-a dat putere de judecata. Asta e alba, asta e neagra. Daca iti spune duhovnicul ca albul e negru si invers, nu elimini judecata?

Asta este ascultarea, parintele meu, asta este ascultarea. Sa te incredintezi ca e negru si nu alb cum il vezi tu… Tu vezi lucrul alb, iar duhovnicul il vede negru. El vede corect, el vede drept! Asta este ascultarea! Sa te straduiesti sa vezi ca nu este cum spui tu, adica alb, sa nu crezi nici macar ceea ce vad ochii tai.

Cand esti unit cu duhovnicul te inunda harul. Imi amintesc anii aceia: suvoi venea harul. Mi-a spus intr-o zi: „N-o sa primesti nimic pana sambata viitoare”. Cu adevarat moarte a fost pentru mine. Ne minunam cum se implineste cuvantul duhovnicului, cum il pecetluieste Dumnezeu.

Odata, niste crestini ne-au adus un sac cu cartofi, la arsana. Un ucenic de-al meu, incepator (acum nu mai este la noi) mi-a spus ca este obosit si ca nu vrea sa mearga sa-l aduca si m-am dus eu. Jos era oprit un camion, i-am facut semn. Inauntru erau doi profesori universitari care imi zic: „Parinte, nu stiti unde sta parintele Efrem?” „Eu sunt”, le raspund. Iar unul dinre ei imi zice: „Voi monahii sunteti cu adevarat fericiti, pentru ca traiti cu adevarat viata crestina”.

Cand m-am intors la chilie, i-am povestit ucenicului intamplarea, la care el mi-a zis cu multa nerusinare: „Mda, cand vin aici ii izgonesti, iar jos ii inviti aici”. „Ce sa ma fac, mai copile, asa mi-a venit atunci sa le zic, ii raspund. Acum hai sa ne rugam o ora la chilie”. Dupa o ora vine la mine si ma intreaba: „Cate rugaciuni ai facut?” „Atatea”, ii raspund. „Doar atatea? Eu am facut cu mult mai mult si inca mai pot sa mai fac”. Mi-a zis toate astea cu nerusinare. M-am intors intristat la mine la chilie. Numai ca nu am plans pentru comportamentul copilului aceluia. Se duse ucenicul sa doarma. Cum insa sa poata dormi cand diavolii au inceput sa-l atace? Si numai ce vine la mine la chilie speriat si-mi spune ce i se intampla. Ii raspund: „Asta ti se intampla pentru ca l-ai suparat pe duhovnicul tau”. I-am citit o rugaciune, au trecut toate si s-a culcat linistit.

Cand te faci prost pe tine insuti, pentru ascultare, si daca esti asa cum iti spun si intrebi pentru toate, incepe Dumnezeu sa-ti dea har.

Parintele Procopie a plecat o data, facand neascultare de parintele Nichifor. Cand a ajuns la o anumita stare de lepadare a simtit deodata lipsa harului. Se simtea ca si cum ar fi un alt Procopie care-l intreaba: „De ce ai plecat?” „De asta si asta!” – ii raspund. „De ce ai lasat ascultarea si pe duhovnicul tau? Du-te inapoi la ascultarea ta!” Si s-a intors Procopie.

Nu are importanta cine este duhovnicul. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Facand ascultare la parintele Nichifor in anii aceia, am vazut minuni.

Parintele Iosif spunea: „Nici preotia, nici Sfanta Impartasanie, nici rugaciunea mintii, nici postul, nici privegherea nu mantuiesc fara ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavoli!” „Caci implinind cineva voia altuia si nu pe a sa, infaptuieste nu numai lepadarea de sufletul sau, ci si rastignire fata de toata lumea.

Cel ce contrazice pe parintele sau, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereste pana la moarte, se minuneaza ingerii. Caci unul ca acesta face lucrul lui Dumnezeu (Ioan VI, 28), asemanandu-se Fiului lui Dumnezeu, Care a implinit ascultarea de Parintele Sau pana la moarte, iar moarte, pe cruce (Filip, II, 4-11)”.

sursa: ortodoxiesiviata.blogspot.com

Coordonatele mănăstirilor din Sfantul Munte Athos

Din SUA, formati mai intai 011-30-23770 si apoi numerele de mai jos

Din Europa formati 00-30-23770 apoi numerele de mai jos

Pe cine sa sunati / Cui sa-i trimiteti fax

Ministrul Afacerilor Externe, Petros Molyviatis
fax. +30-210-368-1433

Adjunctul Ministrului Afacerilor Externe, Panagiotis Skandalakis
fax. +30-210-368-2410

Biroul pentru Religii al Ministerului Afacerilor Externe
fax. +30-210-368-2313

Din Europa formati 00-30-23770 apoi urmatoarele

Din America de Nord formati 011-30-23770 apoi urmatoarele

MANASTIREA NR. TEL. NR. FAX
Hilandar 23797 23108
Dionisiu 23687 23686
Dochiariu 23245 23245
Esfigmenu 23796
Marea Lavra 22586 23762, 23766
Grigoriu 23218 23668, 23671
Iviron 23248 23643
Caracalu 23225 23746
Constamonitu 23228
Cutlumus 23226 23731
Pantocrator 23253 23685
Filoteu 23256 23674
Simonopetra 23254 23707
Sf. Pavel 23250 23355
Sf. Pantelimon 23252
Stavronikita 23255
Vatopedi 23219 23781
Xenofont 23249 23660, 23631
Xeropotamu 23251 23733
Zografu 23247 (nr de fax este acelasi cu nr. de telefon. Sunati si cereti sa trimiteti un fax)
Birourile din KARYES
Sf. Comunitate 23221 23315 (Secretarul Sef – archigrammateus)
Guvernatorul Civil 23230 23290
Politia 23212 23260
Birourile din DAPHNI
Portul 23300
Politia 23222 (nr de fax este acelasi cu nr. de telefon. Sunati si cereti sa trimiteti un fax)
Biroul Postal 23297

ADRESE POSTALE

IERA MONI [NUMELE MANASTIRII]
GR 63086
Karyai, Agion Oros
GREECE

sursa: prieteniisfmunteathos.wordpress.com

Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor

Părintele Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiţi părinţi care au vieţuit la Sfântul Munte, a cărui faimă a depăşit cu mult hotarele Greciei. Veneau la Părintele Paisie pentru a-l vedea şi a-i cere sfat oameni din cele mai diferite colţuri ale lumii: Australia, America, Canada, Germania, Rusia, România, Franţa, Africa. Şi toţi plecau bucuroşi şi împăcaţi sufleteşte după o întâlnire cu părintele. Părintele Paisie a fost ca un foc care a ars în tot timpul vieţii pentru aproapele, pentru că – aşa cum spunea – dacă ar fi putut şi-ar fi tăiat inima în mii de bucăţele s-o împartă lumii.

Nicolae Zurnazoglu a adunat în cartea sa Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor povestiri ale celor care, în mari nevoi fiind, s-au rugat Părintelui Paisie să-i ajute în rezolvarea problemelor care păreau de nerezolvat. Vindecări de cele mai grele boli, salvări miraculoase din accidente mortale, întoarcerea la credinţă a celor mai puţin credincioşi sunt minuni care s-au petrecut în zilele noastre şi prin care Dumnezeu vrea să ne arate că în marea sa dragoste faţă de oameni ne trimite aleşii săi pentru a ne conduce spre Împărăţia Cerurilor.

Mulţi se roagă astăzi Părintelui Paisie ca unui sfânt. Mărturiile cuprinse în această carte sunt deja strânse în dosarul de canonizare al Părintelui Paisie, canonizare mult aşteptată de toţi credincioşii care îl cunosc şi îl iubesc pe Părintele Paisie.

<a title=”View Cuviosul Paisie Aghioritul – Marturii ale închinatorilor on Scribd” href=”http://www.scribd.com/doc/22698974/Cuviosul-Paisie-Aghioritul-Marturii-ale-inchinatorilor&#8221; style=”margin: 12px auto 6px auto; font-family: Helvetica,Arial,Sans-serif; font-style: normal; font-variant: normal; font-weight: normal; font-size: 14px; line-height: normal; font-size-adjust: none; font-stretch: normal; -x-system-font: none; display: block; text-decoration: underline;”>Cuviosul Paisie Aghioritul – Marturii ale închinatorilor</a> <object codebase=”http://download.macromedia.com/pub/shockwave/cabs/flash/swflash.cab#version=9,0,0,0&#8243; id=”doc_62227694680236″ name=”doc_62227694680236″ classid=”clsid:d27cdb6e-ae6d-11cf-96b8-444553540000″ align=”middle”    height=”500″ width=”450″ >        <param name=”movie”    value=”http://d1.scribdassets.com/ScribdViewer.swf?document_id=22698974&access_key=key-2987ai06gvt7tds405dy&page=1&version=1&viewMode=list”&gt;         <param name=”quality” value=”high”>         <param name=”play” value=”true”>        <param name=”loop” value=”true”>         <param name=”scale” value=”showall”>        <param name=”wmode” value=”opaque”>         <param name=”devicefont” value=”false”>        <param name=”bgcolor” value=”#ffffff”>         <param name=”menu” value=”true”>        <param name=”allowFullScreen” value=”true”>         <param name=”allowScriptAccess” value=”always”>         <param name=”salign” value=””>                        <param name=”mode” value=”list”>                <embed src=”http://d1.scribdassets.com/ScribdViewer.swf?document_id=22698974&access_key=key-2987ai06gvt7tds405dy&page=1&version=1&viewMode=list&#8221; quality=”high” pluginspage=”http://www.macromedia.com/go/getflashplayer&#8221; play=”true” loop=”true” scale=”showall” wmode=”opaque” devicefont=”false” bgcolor=”#ffffff” name=”doc_62227694680236_object” menu=”true” allowfullscreen=”true” allowscriptaccess=”always” salign=”” type=”application/x-shockwave-flash” align=”middle” mode=”list” height=”500″ width=”450″></embed>    </object>

Pace

Atunci când omul dobândeşte pacea lui Hristos în inima lui, el se împacă nu numai cu el însuşi, ci şi cu firea necuvântătoare.

sursa: presaortodoxa.wordpress.com

Despre recunoasterea primatului universal al papei de la Roma in primul mileniu – Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriou din Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte, 22 septembrie 2009

Comisia Mixtă Internaţională de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici se întâlneşte în Cipru în octombrie viitor pentru a discuta tema: „Rolul Papei Romei în comuniunea Bisericilor în primul mileniu”. Chestiunea a fost propusă chiar de către Comisie în cunoscutul Text de la Ravenna (2007) şi se rezumă la întrebarea: Care era rolul episcopului Romei în primul mileniu, când exista comuniunea Bisericilor din Răsărit şi Apus şi cum trebuie să fie înţeleasă învăţătura Conciliilor I şi II Vatican despre primatul papal universal? (paragraful 45).

Rezultatul Întrunirii respective problematizează evlaviosul nostru popor, deoarece diplomaţia Vaticanului a emis deja premizele de mai jos, care prevestesc evoluţii anti-ortodoxe.

În iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea, printr-o Circulară Directivă a Vaticanului, a caracterizat Bisericile Ortodoxe ca fiind „cu lipsuri” din punct de vedere eclesiologic, în timp ce Biserica Romano-Catolică drept cea în care „subzistă” Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. În nota 1 a Textului de la Ravenna, reprezentanţa romano-catolică a depăşit această linie, în timp ce reprezentanţa ortodoxă  s-a limitat la a accentua conştiinţa-de-sine a Bisericii Ortodoxe de a constitui Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Adică, în timp ce partea romano-catolică, reflectând eclesiologia Conciliului II Vatican, a declarat cu curaj că recunoaşte în Biserica Ortodoxă doar elemente ale adevăratei Biserici, ortodocşii nu au îndrăznit să expună că biserica romano-catolică este cel puţin eterodoxă, chiar dacă cel mai corect ar fi fost să se fi exprimat fără echivoc ceea ce credem referitor la ea. Şi anume: „Cea (numită) acum romană este biserica inovaţiilor, a falsificării scrierilor Părinţilor Bisericii şi a răstălmăcirii Sfintei Scripturi, a definiţiilor şi a hotărârilor Sfintelor Sinoade; de aceea, în mod rezonabil şi just a fost şi este denunţată câtă vreme persistă în rătăcirea ei”[1].

În Textul de la Ravenna se dezbate primatul şi sinodalitatea în Biserică, după ce anterior teologi ortodocşi şi romano-catolici au căzut de acord reciproc (mutual) şi au confirmat caracterul eclezial al ambelor Biserici (cu credinţa apostolică, Taine de iniţiere valide, Preoţie şi Euharistie şi cu succesiune apostolică), în baza textelor comune de la Monaco, Bari şi Balamand. „În baza acestor garanţii comune ale credinţei noastre”, semnalează semnificativ paragrafele 2 şi 3, cu toate că textele în discuţie nu au primit până în ziua de astăzi girul sinodal al niciuneia dintre Bisericile Ortodoxe.

Ortodocşii discută despre primat, ca şi cum biserica romano-catolică ar fi o Biserică ortodoxă locală, fără să ia în calcul că de-a lungul timpului Sinoade şi Părinţi o consideră kakodoxă (rău-slăvitoare) şi eretică. Sfântul Grigore Palama scrie despre Filioque şi despre consecinţele sale: „Astfel de lucruri sunt adâncuri ale satanei, tainele celui viclean”, şi imediat, în mod direct, concluzionează ca un păstor de-Dumnezeu-luminat al Bisericii: „Dar noi, fiind învăţaţi de înţelepciunea dumnezeiască a Părinţilor să cunoaştem gândurile acestuia, care sunt insesizabile de la început pentru foarte mulţi, niciodată nu v-am putea accepta să fiţi în comuniune cu noi, câtă vreme spuneţi că Duhul purcede şi de la Fiul”[2].

Sfântul Marcu al Efesului scrie de asemenea emfantikotata: „De unde deci vi s-au arătat a fi cu totul ortodocşi, cei ce de atâţia ani şi de atâţia Părinţi şi Dascăli sunt consideraţi eretici?”[3].

După patru secole, patriarhii Răsăritului în Enciclica Sinodală din 1848 proclamau din nou: „Pentru aceasta, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, urmând paşilor Sfinţilor Părinţi răsăriteni, dar şi apuseni, a denunţat de demult sub Părinţii noştri şi denunţă şi astăzi, în mod sinodal, că această dogmă inovatoare menţionată, cum că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, este în mod esenţial o erezie, pe partizanii ei, oricine ar fi, drept eretici, potrivit hotărârii sinodale citate a Preasfântului Papă Damasos, iar adunările convocate de ei eretice, şi toată comuniunea duhovnicească şi religioasă a fiilor ortodocşi ai Bisericii Universale cu unii ca aceştia drept nelegiuită, mai ales în puterea Canonului al VII – lea al Sinodului al III – lea Ecumenic (paragraful 5)”[4].

Şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic k. Bartolomeu, în data de 1 octombrie 1997, din catedra oficială a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, a declarat despre Filioque: „Doar două cuvinte au dărâmat întregul edificiu al lumii, justificând infailibilitatea şi autoritatea unui singur om pe pământ. Sentimentul libertăţii, cu care Hristos ne-a eliberat, nu  permite în Biserica Ortodoxă Răsăriteană să se accepte desăvârşita ei supunere faţă de gândirea unui singur om şi prin aceasta respinge justeţea acestor două cuvinte pe care acest unul încearcă să-şi întemeieze autoritatea”[5].

Oare ce proiect din cadrul Dialogului Teologic obligă Bisericile Ortodoxe să purceadă spre dezbateri asupra primatul papal, sărind peste hotărâri ale Sfinţilor şi ale Sinoadelor şi peste această recentă declaraţie a Sanctităţii Sale – nu fără legătură, ca şi cum romano-catolicii ar constitui o Biserică cu aceeaşi credinţă cu noi?

Comisia Mixtă (în Textul de la Ravenna, paragraful 2) trimite la Textul de la Balamand (1993), care pune semnul egal între biserica romano-catolică şi cea Ortodoxă recunoscând reciproc Taine valide, succesiune apostolică, mărturisirea credinţei apostolice, cu toate că doar nouă (9) Biserici Ortodoxe Locale au fost prezente şi cu toate că corporaţii ecleziale oficiale, precum Sfântul Sinod al Bisericii Eladei, l-au respins ca inadmisibil. Cu toate acestea, reprezentanţii ortodocşi semnează Textul de la Ravenna.

În timp ce uniaţia este menţinută şi consolidată sub umbrela ecleziologică a Vaticanului, noi ortodocşii cedăm din ce în ce mai mult în tema aceasta. Mai întâi, am acceptat prezenţa greco-catolicilor la Dialog în pofida hotărârilor contrare ale Conferinţelor Panortodoxe. Apoi, am acceptat reluarea Dialogului (2006) în pofida grosolanei intervenţii catolice din cadrul Întrunirii de la Baltimore (2000) în favoarea uniaţiei. Iar acum continuăm Dialogul, cu toate că papa confirmă în mod repetat uniaţia în diferite forme, iar noi ortodocşii păşim alături de uniţi (greco-catolici) în cadrul întrunirilor oficiale dintre ortodocşi şi romano-catolici.

Sfinţii Părinţi teologhiseau şi acţionau „urmând Sfinţilor Părinţi”. Astăzi, teologi academicieni, promotori în climatul dezbaterilor teologice, declară public că noi ortodocşii trebuie să-i depăşim pe Sfinţii Părinţi, pentru a ajunge la unirea cu romano-catolicii (Conferinţa Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, 20.05.2009).

Cele de mai sus justifică neliniştile noastre şi demonstrează clar că Vaticanul a trasat excelent cursul Dialogului Teologic, iar prin Textul de la Ravenna a creat premizele pentru ca noi ortodocşii să recunoaştem că papa de la Roma a avut în timpul primului mileniu un primat universal.

Prin Textul de la Ravenna s-au pus bazele dezbaterii pentru o chestiune ca cea de mai sus. Aceste baze sunt considerate de către Comisia Mixtă de Dialog drept „o temeinică bază pentru următoarea dezbatere a chestiunii primatului în plan universal în Biserică” (paragraful 46). Cu toate acestea, „baza” nu este deloc temeinică şi  anticipează că concluziile din octombrie vor fi de la rezervate până la periculoase. Motivele sunt următoarele:

I. La Ravenna s-a căzut de acord că în timpul primului mileniu a existat un primat şi în plan universal, iar papa de la Roma era primul în ordinea (taxis-ul) patriarhilor vechii Pentarhii (paragraful 43). Ne întrebăm: Oare primatul episcopului Romei va fi interpretat ortodox, adică doar ca primat de onoare, prin pomenirea ca „protos” (întâiul) în Diptice şi prin preşedinţia în cadrul Sinoadelor Ecumenice sau i se va recunoaşte „un rol activ” cu conţinut papo-centric şi „privilegii”, altele decât cele de mai sus (paragrafele 42, 44)?

II. În Textul de la Ravenna se vorbeşte despre „eclesiologia comuniunii”, în cadrul căreia trebuie să se înţeleagă rolul episcopului Romei în primul mileniu (paragraful 45). Ne întrebăm: Oare se va avea în vedere faptul că în primul mileniu comuniunea Scaunelor eclesiale din Răsărit şi Apus era întemeiată pe Credinţa Apostolică nefalsificată, în ciuda încorporării în Apus a învăţăturii eretice a Filioque-lui, sau nu cumva drept „eclesiologie a comuniunii” va fi înţeleasă „unitatea în diversitate” a dogmelor, care vor fi înţelese ca „abordări teologice diferite ale aceloraşi adevăruri de credinţă”?

III. În Textul de la Ravenna se menţionează că în Răsărit şi în Apus primatul universal a fost înţeles, întemeiat scripturistic şi teologic şi exercitat într-un mod diferit (paragraful 43). Ne întrebăm: Oare această menţiune va constitui un pretext şi un bun prilej pentru ortodocşi să-şi articuleze în cadrul Întrunirii din Cipru o chemare ortodoxă către romano-catolici de a percepe primatul papal prin acele premize ermineutice ortodoxe, care în Răsărit au asigurat echilibrul dintre sinodalitate şi autoritate, sau se va permite părţii romano-catolice să-şi păstreze propriile premize care au condus la dogmele primatului şi infailibilităţii Conciliilor I şi II Vatican?

IV. Textul de la Ravenna consideră că ortodocşii şi romano-catolicii nu cad de acord „asupra interpretării elementelor istorice”, care privesc şi interpretează „privilegiile episcopului Romei ca protos” (paragraful 41). Ne întrebăm: Noi ortodocşii vom păstra fidelitatea noastră faţă de linia ermineutică a Sfinţilor Părinţi, care în Răsărit au păstrat intactă Credinţa Ortodoxă şi sistemul sinodal, sau ne vom compromite pentru o ambiguă „unire a lumii creştine divizate” cu oarecare răstălmăciri romano-centrice ale „elementelor istorice din primul mileniu” şi, prin urmare, vom fi conduşi cu exactitate matematică către „învăţătura Conciliului I şi II Vatican despre primatul universal în lumina [mai degrabă răstălmăcită] practicii invocate în primul mileniu” (paragraful 45)? Întorsăturile catolice în interpretarea „elementelor istorice din primul mileniu” sunt foarte bine cunoscute (a se vedea, de pildă, la Dositei al Ierusalimului, Δωδεκάβιβλος), aşa încât va fi periculoasă orice cedare a teologilor ortodocşi la argumentele romano-catolice pentru unele din ele.

În mod demonstrativ vom menţiona câteva din aceste elemente istorice:

  1. 1. „Mărturiile” literaturii creştine referitoare la „Oficiul petrin al episcopului Romei”.

Oare aceste mărturii vor fi interpretate în mod papocentric, cum se exprimă dispoziţiile papale până astăzi, sau în mod ortodox, cum se menţionează şi în operele Sfinţilor Părinţi şi în Hotărârile Sinodale? Ortodocşii vor rămâne fideli acestor Hotărâri (de pildă, celor din anii 1848 şi 1895) sau vor ceda inovaţiilor teologice, precum argumentul că tradiţia canonică a Bisericii în primul mileniu încorporează sensul de „caracter petrin” al primatului episcopului Romei?

  1. 2. „Mărturiile” pentru „recursul” episcopilor din întreaga Biserică către Scaunul roman şi episcopul lui.

Oare şi aceste „mărturii” vor fi interpretate conform tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, care rezervă dreptul recursului la exarhii conducătorilor bisericeşti (patriarhilor), iar pentru teme mai importante Sinodului Ecumenic sau conform tradiţiei catolice, care propune ca recursul tuturor episcopilor să se facă direct către papa Romei, conducând spre concluzia că pentru răsăriteni Scaunul lui Petru a jucat un puternic rol în chestiunile recursului?

  1. Mărturiile” pentru autoritatea romană în chestiunile de credinţă şi interpretarea Scripturilor.

Oare vor fi luate în seamă cazurile de papi eretici, cazuri consemnate în istorie, care desfiinţează infailibilitatea, sau se va găsi un mod de a justifica această dogmă notorie a Conciliului I Vatican?

Nădăjduim că reprezentanţii ortodocşi la Dialogul Teologic din Cipru vor învăţa drept cuvântul Adevărului şi îi vor ajuta pe romano-catolici să înţeleagă că adevărata comuniune cu Biserica Ortodoxă presupune identitatea de credinţă şi nu permite „diversitatea” (engl. „diversity”) dogmelor şi că din acest motiv sunt datori să lepede dogmele eretice ale Filioque-lui, graţiei create, primatului şi infailibilităţii, imaculatei concepţii ş.a., să părăsească spiritul lumesc al Vaticanului şi să accepte ethosul teandric al Bisericii Ortodoxe. Nu dorim ca teologii ortodocşi să confirme un primat papal universal în primul mileniu creştin, fie de autoritate, fie – chipurile – de oficiu diaconal (de slujire).

Dacă acest lucru se va întâmpla, ne temem că vor exista manifestări schismatice incontrolabile în Trupul Bisericii. Poporul ortodox credincios va crede că ni se impune din afară o nouă unire cu Roma de tip uniat (greco-catolic).

traducere: monahul Leontie

sursa: lumeacredintei.ro


[1] Enciclica Patriarhală şi Sinodală din 1895 (paragraful 20), la Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale), vol. II, Graz – Austria, 1968, p. 942 [1028].

[2] Περί της εκπορεύσεως του Αγίου Πνεύματος, Λόγος Αποδεικτικός Α’ (“Despre purcederea Sfântului Duh”, Cuvânt Doveditor  I), în: Scrierile lui Grigorie Palama, Ed. Pan. Hristou, Tesalonic 1962, p. 26.

[3] Sfântul Marcu Evghenicul, Τοις απανταχού της γης… (Celor de pe întreg pământul…), la Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe), volumul I, Atena 1960, p. 426.

[4] Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale), volumul II, Graz, Austria 1968,  p. 908  [988].

[5] A se vedea volumul „ΕΠΕΣΚΕΨΑΤΟ ΥΜΑΣ” („Cercetatu-ne-a pe noi”) (Vizite patriarhale în cea-împreună- capitală, 1997-1999-2000), Editura Sfintei Mitropolii din Tesalonic 2000,  p. 275.

Sfanta Manastire Vatopedi – Buletin informativ, Sfantul Munte, 2009 (pdf)


Noiembrie 2009
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30