Despre recunoasterea primatului universal al papei de la Roma in primul mileniu – Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriou din Sfântul Munte Athos

Sfântul Munte, 22 septembrie 2009

Comisia Mixtă Internaţională de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici se întâlneşte în Cipru în octombrie viitor pentru a discuta tema: „Rolul Papei Romei în comuniunea Bisericilor în primul mileniu”. Chestiunea a fost propusă chiar de către Comisie în cunoscutul Text de la Ravenna (2007) şi se rezumă la întrebarea: Care era rolul episcopului Romei în primul mileniu, când exista comuniunea Bisericilor din Răsărit şi Apus şi cum trebuie să fie înţeleasă învăţătura Conciliilor I şi II Vatican despre primatul papal universal? (paragraful 45).

Rezultatul Întrunirii respective problematizează evlaviosul nostru popor, deoarece diplomaţia Vaticanului a emis deja premizele de mai jos, care prevestesc evoluţii anti-ortodoxe.

În iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea, printr-o Circulară Directivă a Vaticanului, a caracterizat Bisericile Ortodoxe ca fiind „cu lipsuri” din punct de vedere eclesiologic, în timp ce Biserica Romano-Catolică drept cea în care „subzistă” Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. În nota 1 a Textului de la Ravenna, reprezentanţa romano-catolică a depăşit această linie, în timp ce reprezentanţa ortodoxă  s-a limitat la a accentua conştiinţa-de-sine a Bisericii Ortodoxe de a constitui Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Adică, în timp ce partea romano-catolică, reflectând eclesiologia Conciliului II Vatican, a declarat cu curaj că recunoaşte în Biserica Ortodoxă doar elemente ale adevăratei Biserici, ortodocşii nu au îndrăznit să expună că biserica romano-catolică este cel puţin eterodoxă, chiar dacă cel mai corect ar fi fost să se fi exprimat fără echivoc ceea ce credem referitor la ea. Şi anume: „Cea (numită) acum romană este biserica inovaţiilor, a falsificării scrierilor Părinţilor Bisericii şi a răstălmăcirii Sfintei Scripturi, a definiţiilor şi a hotărârilor Sfintelor Sinoade; de aceea, în mod rezonabil şi just a fost şi este denunţată câtă vreme persistă în rătăcirea ei”[1].

În Textul de la Ravenna se dezbate primatul şi sinodalitatea în Biserică, după ce anterior teologi ortodocşi şi romano-catolici au căzut de acord reciproc (mutual) şi au confirmat caracterul eclezial al ambelor Biserici (cu credinţa apostolică, Taine de iniţiere valide, Preoţie şi Euharistie şi cu succesiune apostolică), în baza textelor comune de la Monaco, Bari şi Balamand. „În baza acestor garanţii comune ale credinţei noastre”, semnalează semnificativ paragrafele 2 şi 3, cu toate că textele în discuţie nu au primit până în ziua de astăzi girul sinodal al niciuneia dintre Bisericile Ortodoxe.

Ortodocşii discută despre primat, ca şi cum biserica romano-catolică ar fi o Biserică ortodoxă locală, fără să ia în calcul că de-a lungul timpului Sinoade şi Părinţi o consideră kakodoxă (rău-slăvitoare) şi eretică. Sfântul Grigore Palama scrie despre Filioque şi despre consecinţele sale: „Astfel de lucruri sunt adâncuri ale satanei, tainele celui viclean”, şi imediat, în mod direct, concluzionează ca un păstor de-Dumnezeu-luminat al Bisericii: „Dar noi, fiind învăţaţi de înţelepciunea dumnezeiască a Părinţilor să cunoaştem gândurile acestuia, care sunt insesizabile de la început pentru foarte mulţi, niciodată nu v-am putea accepta să fiţi în comuniune cu noi, câtă vreme spuneţi că Duhul purcede şi de la Fiul”[2].

Sfântul Marcu al Efesului scrie de asemenea emfantikotata: „De unde deci vi s-au arătat a fi cu totul ortodocşi, cei ce de atâţia ani şi de atâţia Părinţi şi Dascăli sunt consideraţi eretici?”[3].

După patru secole, patriarhii Răsăritului în Enciclica Sinodală din 1848 proclamau din nou: „Pentru aceasta, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, urmând paşilor Sfinţilor Părinţi răsăriteni, dar şi apuseni, a denunţat de demult sub Părinţii noştri şi denunţă şi astăzi, în mod sinodal, că această dogmă inovatoare menţionată, cum că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, este în mod esenţial o erezie, pe partizanii ei, oricine ar fi, drept eretici, potrivit hotărârii sinodale citate a Preasfântului Papă Damasos, iar adunările convocate de ei eretice, şi toată comuniunea duhovnicească şi religioasă a fiilor ortodocşi ai Bisericii Universale cu unii ca aceştia drept nelegiuită, mai ales în puterea Canonului al VII – lea al Sinodului al III – lea Ecumenic (paragraful 5)”[4].

Şi Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic k. Bartolomeu, în data de 1 octombrie 1997, din catedra oficială a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, a declarat despre Filioque: „Doar două cuvinte au dărâmat întregul edificiu al lumii, justificând infailibilitatea şi autoritatea unui singur om pe pământ. Sentimentul libertăţii, cu care Hristos ne-a eliberat, nu  permite în Biserica Ortodoxă Răsăriteană să se accepte desăvârşita ei supunere faţă de gândirea unui singur om şi prin aceasta respinge justeţea acestor două cuvinte pe care acest unul încearcă să-şi întemeieze autoritatea”[5].

Oare ce proiect din cadrul Dialogului Teologic obligă Bisericile Ortodoxe să purceadă spre dezbateri asupra primatul papal, sărind peste hotărâri ale Sfinţilor şi ale Sinoadelor şi peste această recentă declaraţie a Sanctităţii Sale – nu fără legătură, ca şi cum romano-catolicii ar constitui o Biserică cu aceeaşi credinţă cu noi?

Comisia Mixtă (în Textul de la Ravenna, paragraful 2) trimite la Textul de la Balamand (1993), care pune semnul egal între biserica romano-catolică şi cea Ortodoxă recunoscând reciproc Taine valide, succesiune apostolică, mărturisirea credinţei apostolice, cu toate că doar nouă (9) Biserici Ortodoxe Locale au fost prezente şi cu toate că corporaţii ecleziale oficiale, precum Sfântul Sinod al Bisericii Eladei, l-au respins ca inadmisibil. Cu toate acestea, reprezentanţii ortodocşi semnează Textul de la Ravenna.

În timp ce uniaţia este menţinută şi consolidată sub umbrela ecleziologică a Vaticanului, noi ortodocşii cedăm din ce în ce mai mult în tema aceasta. Mai întâi, am acceptat prezenţa greco-catolicilor la Dialog în pofida hotărârilor contrare ale Conferinţelor Panortodoxe. Apoi, am acceptat reluarea Dialogului (2006) în pofida grosolanei intervenţii catolice din cadrul Întrunirii de la Baltimore (2000) în favoarea uniaţiei. Iar acum continuăm Dialogul, cu toate că papa confirmă în mod repetat uniaţia în diferite forme, iar noi ortodocşii păşim alături de uniţi (greco-catolici) în cadrul întrunirilor oficiale dintre ortodocşi şi romano-catolici.

Sfinţii Părinţi teologhiseau şi acţionau „urmând Sfinţilor Părinţi”. Astăzi, teologi academicieni, promotori în climatul dezbaterilor teologice, declară public că noi ortodocşii trebuie să-i depăşim pe Sfinţii Părinţi, pentru a ajunge la unirea cu romano-catolicii (Conferinţa Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Aristotelice din Tesalonic, 20.05.2009).

Cele de mai sus justifică neliniştile noastre şi demonstrează clar că Vaticanul a trasat excelent cursul Dialogului Teologic, iar prin Textul de la Ravenna a creat premizele pentru ca noi ortodocşii să recunoaştem că papa de la Roma a avut în timpul primului mileniu un primat universal.

Prin Textul de la Ravenna s-au pus bazele dezbaterii pentru o chestiune ca cea de mai sus. Aceste baze sunt considerate de către Comisia Mixtă de Dialog drept „o temeinică bază pentru următoarea dezbatere a chestiunii primatului în plan universal în Biserică” (paragraful 46). Cu toate acestea, „baza” nu este deloc temeinică şi  anticipează că concluziile din octombrie vor fi de la rezervate până la periculoase. Motivele sunt următoarele:

I. La Ravenna s-a căzut de acord că în timpul primului mileniu a existat un primat şi în plan universal, iar papa de la Roma era primul în ordinea (taxis-ul) patriarhilor vechii Pentarhii (paragraful 43). Ne întrebăm: Oare primatul episcopului Romei va fi interpretat ortodox, adică doar ca primat de onoare, prin pomenirea ca „protos” (întâiul) în Diptice şi prin preşedinţia în cadrul Sinoadelor Ecumenice sau i se va recunoaşte „un rol activ” cu conţinut papo-centric şi „privilegii”, altele decât cele de mai sus (paragrafele 42, 44)?

II. În Textul de la Ravenna se vorbeşte despre „eclesiologia comuniunii”, în cadrul căreia trebuie să se înţeleagă rolul episcopului Romei în primul mileniu (paragraful 45). Ne întrebăm: Oare se va avea în vedere faptul că în primul mileniu comuniunea Scaunelor eclesiale din Răsărit şi Apus era întemeiată pe Credinţa Apostolică nefalsificată, în ciuda încorporării în Apus a învăţăturii eretice a Filioque-lui, sau nu cumva drept „eclesiologie a comuniunii” va fi înţeleasă „unitatea în diversitate” a dogmelor, care vor fi înţelese ca „abordări teologice diferite ale aceloraşi adevăruri de credinţă”?

III. În Textul de la Ravenna se menţionează că în Răsărit şi în Apus primatul universal a fost înţeles, întemeiat scripturistic şi teologic şi exercitat într-un mod diferit (paragraful 43). Ne întrebăm: Oare această menţiune va constitui un pretext şi un bun prilej pentru ortodocşi să-şi articuleze în cadrul Întrunirii din Cipru o chemare ortodoxă către romano-catolici de a percepe primatul papal prin acele premize ermineutice ortodoxe, care în Răsărit au asigurat echilibrul dintre sinodalitate şi autoritate, sau se va permite părţii romano-catolice să-şi păstreze propriile premize care au condus la dogmele primatului şi infailibilităţii Conciliilor I şi II Vatican?

IV. Textul de la Ravenna consideră că ortodocşii şi romano-catolicii nu cad de acord „asupra interpretării elementelor istorice”, care privesc şi interpretează „privilegiile episcopului Romei ca protos” (paragraful 41). Ne întrebăm: Noi ortodocşii vom păstra fidelitatea noastră faţă de linia ermineutică a Sfinţilor Părinţi, care în Răsărit au păstrat intactă Credinţa Ortodoxă şi sistemul sinodal, sau ne vom compromite pentru o ambiguă „unire a lumii creştine divizate” cu oarecare răstălmăciri romano-centrice ale „elementelor istorice din primul mileniu” şi, prin urmare, vom fi conduşi cu exactitate matematică către „învăţătura Conciliului I şi II Vatican despre primatul universal în lumina [mai degrabă răstălmăcită] practicii invocate în primul mileniu” (paragraful 45)? Întorsăturile catolice în interpretarea „elementelor istorice din primul mileniu” sunt foarte bine cunoscute (a se vedea, de pildă, la Dositei al Ierusalimului, Δωδεκάβιβλος), aşa încât va fi periculoasă orice cedare a teologilor ortodocşi la argumentele romano-catolice pentru unele din ele.

În mod demonstrativ vom menţiona câteva din aceste elemente istorice:

  1. 1. „Mărturiile” literaturii creştine referitoare la „Oficiul petrin al episcopului Romei”.

Oare aceste mărturii vor fi interpretate în mod papocentric, cum se exprimă dispoziţiile papale până astăzi, sau în mod ortodox, cum se menţionează şi în operele Sfinţilor Părinţi şi în Hotărârile Sinodale? Ortodocşii vor rămâne fideli acestor Hotărâri (de pildă, celor din anii 1848 şi 1895) sau vor ceda inovaţiilor teologice, precum argumentul că tradiţia canonică a Bisericii în primul mileniu încorporează sensul de „caracter petrin” al primatului episcopului Romei?

  1. 2. „Mărturiile” pentru „recursul” episcopilor din întreaga Biserică către Scaunul roman şi episcopul lui.

Oare şi aceste „mărturii” vor fi interpretate conform tradiţiei canonice a Bisericii Ortodoxe, care rezervă dreptul recursului la exarhii conducătorilor bisericeşti (patriarhilor), iar pentru teme mai importante Sinodului Ecumenic sau conform tradiţiei catolice, care propune ca recursul tuturor episcopilor să se facă direct către papa Romei, conducând spre concluzia că pentru răsăriteni Scaunul lui Petru a jucat un puternic rol în chestiunile recursului?

  1. Mărturiile” pentru autoritatea romană în chestiunile de credinţă şi interpretarea Scripturilor.

Oare vor fi luate în seamă cazurile de papi eretici, cazuri consemnate în istorie, care desfiinţează infailibilitatea, sau se va găsi un mod de a justifica această dogmă notorie a Conciliului I Vatican?

Nădăjduim că reprezentanţii ortodocşi la Dialogul Teologic din Cipru vor învăţa drept cuvântul Adevărului şi îi vor ajuta pe romano-catolici să înţeleagă că adevărata comuniune cu Biserica Ortodoxă presupune identitatea de credinţă şi nu permite „diversitatea” (engl. „diversity”) dogmelor şi că din acest motiv sunt datori să lepede dogmele eretice ale Filioque-lui, graţiei create, primatului şi infailibilităţii, imaculatei concepţii ş.a., să părăsească spiritul lumesc al Vaticanului şi să accepte ethosul teandric al Bisericii Ortodoxe. Nu dorim ca teologii ortodocşi să confirme un primat papal universal în primul mileniu creştin, fie de autoritate, fie – chipurile – de oficiu diaconal (de slujire).

Dacă acest lucru se va întâmpla, ne temem că vor exista manifestări schismatice incontrolabile în Trupul Bisericii. Poporul ortodox credincios va crede că ni se impune din afară o nouă unire cu Roma de tip uniat (greco-catolic).

traducere: monahul Leontie

sursa: lumeacredintei.ro


[1] Enciclica Patriarhală şi Sinodală din 1895 (paragraful 20), la Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale), vol. II, Graz – Austria, 1968, p. 942 [1028].

[2] Περί της εκπορεύσεως του Αγίου Πνεύματος, Λόγος Αποδεικτικός Α’ (“Despre purcederea Sfântului Duh”, Cuvânt Doveditor  I), în: Scrierile lui Grigorie Palama, Ed. Pan. Hristou, Tesalonic 1962, p. 26.

[3] Sfântul Marcu Evghenicul, Τοις απανταχού της γης… (Celor de pe întreg pământul…), la Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe), volumul I, Atena 1960, p. 426.

[4] Ioannis Karmiris, „Τα Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Εκκλησίας” (Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale), volumul II, Graz, Austria 1968,  p. 908  [988].

[5] A se vedea volumul „ΕΠΕΣΚΕΨΑΤΟ ΥΜΑΣ” („Cercetatu-ne-a pe noi”) (Vizite patriarhale în cea-împreună- capitală, 1997-1999-2000), Editura Sfintei Mitropolii din Tesalonic 2000,  p. 275.

0 Responses to “Despre recunoasterea primatului universal al papei de la Roma in primul mileniu – Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriou din Sfântul Munte Athos”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Noiembrie 2009
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

%d blogeri au apreciat asta: