Arhivă pentru Februarie 2011

Avatonul. De ce nu au voie femeile in Sfantul Munte Athos?

Avatonul este legea care interzice femeilor a intra în Sfântul Munte Athos. „Avaton” înseamnă „neumblat”, prin acest cuvânt făcându-se referire la interdicţia femeilor de „a umbla” pe pământul Sfântului Munte Athos. Avatonul este actul care a permis locului să rămână până astăzi unul sihăstresc şi monahal, singurul de acest gen din întreaga lume. Avatonul este o un fel de graniţa naturală a Sfântului Munte. Călugării athoniţi au ales locul, sălbatic şi neumblat, şi tot ei au zidit mănăstirile şi bisericile de pe stânci. Călugării au sfinţit locul, cu rugăciunile şi sângele lor, şi tot călugării au hotărât, într-un glas, că „avaton-ul” să rămână valid, indiferent de legile şi poftele lumii păgâne. O rânduială asemănătoare mai păstrează şi alte mănăstiri ortodoxe din lume. Dintre acestea, le amintim aici pe următoarele: Mănăstirea Frăsinei, România; Mănăstirea Sfântul Visarion – Dosikou, Grecia; Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, Israel.

Mănăstirile de la Meteora aveau şi ele acest „avaton”, însă în anul 1948, acesta a fost anulat. După construirea unei şosele care facilitează accesul către mănăstirile din vârful stâncilor, turismul a început a devasta orice urmă de sfinţenie care mai există la Meteora. Astăzi, mănăstirile de la Meteora au ajuns muzee, „cimitire” ale autenticului monahism de odinioară. La mănăstirea Marea Meteora vin anual circa un milion de turişti. Toate sarcinile din complexele monahale au trecut în sarcina mirenilor angajaţi. Călugării mai coboară în biserica doar pentru slujba, după ce poarta se închide şi turiştii nu mai au voie să intre în mănăstire

Câteva imagini cu „graniţa” Sfântului Munte

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

În Muntele Athos, la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu

un articol scris de părintel Arhimandrit Timotei Aioanei

Părintele Cleopa povestea adeseori despre călătoria făcută în Muntele Athos către sfârşitul anilor ’70. Era într-adevăr o vizită istorică pentru că atunci, în anii aceia, era aproape imposibil să obţii aprobările necesare. L-au însoţit pe cunoscutul avvă Patriarhul Daniel, pe atunci doctorand la Strasbourg, şi arhimandriţii Victorin, Ioanichie şi Bartolomeu. Vizita a durat mai mult de o lună. S-au oprit la marile mănăstiri, au călătorit pe jos, pe cărări ascunse printre arbuşti pitici, ţepoşi, neprietenoşi. Uneori călătoreau o zi întreagă ca să ajungă la altă mănăstire ori la o chilie cu sihaştri români. Cu farmecu-i neegalat, părintele Cleopa povestea şi de momentul ajungerii la Schitul Lacu. Trecuseră o zi întreagă prin încercările călătoriei şi erau osteniţi de greutatea drumului. Au ajuns pe înserat la chilia Buna Vestire de la Schitul Lacu.

Vieţuia în acest loc ierodiaconul Neofit Negară. Părintele Cleopa îl asemăna cu patriarhul Avraam, cel iubitor de străini. Aşa îi rămăsese în amintirea lui călugărul care-i primise cu inima deschisă, punându-le pe masă câte o bucată de peşte, prins de el în Marea Egee, măsline şi o cană cu vin rece. La plecare, aflând că doresc să ajungă până la Roma, ierodiaconul Neofit le-a dăruit câteva lire de aur pentru multele cheltuieli până la întoarcerea în ţară. Părintele Cleopa pomenea adesea gestul monahului atonit. După rânduiala lui Dumnezeu, Neofit Negară s-a îmbolnăvit greu, a fost mutat în mănăstirea „Sfântul Pavel“ pentru îngrijiri şi chilia a rămas părăsită. După mulţi ani de suferinţă, Neofit Negară s-a mutat din această lume, învrednicindu-se să vadă îngeri în ziua ultimă a petrecerii printre pământeni. În locul său a venit la chilia Bunei Vestiri părintele ieromonah Ştefan Nuţescu, cu metania la Sihăstria, adunând în jurul său mai mulţi călugări râvnitori. În această obşte se nevoieşte şi ucenicul de altădată al părintelui Cleopa, ieromonahul David Gălbează. Rugători, iubitori ai Liturghiei, ai cântărilor psaltice, ai rucodeliilor tradiţionale călugăreşti, părinţii de la chilia Buna Vestire fac misiune şi sunt primitori ai pelerinilor care ajung în această „Tebaidă“ a Muntelui Athos.

Într-o zi de sărbătoare, după o Liturghie „împărătească“ am poposit şi eu la chilia mai sus amintită. Chiliile şi acareturile s-au înnoit, dar bisericuţa schitului s-a păstrat aşa cum a fost, cu puţinele ei odoare, cu vechea catapeteasmă şi cu duhul acela neschimbat al sihaştrilor atoniţi.

Ca şi la celelalte chilii, se întâlnesc zidiri noi, reparaţii capitale, dar observi în acelaşi timp comorile tradiţiei şi firul de diamant al legăturii cu părinţii de altădată. La chilia Buna Vestire se lucrează şi la traduceri, la scrierea cărţilor de zidire sufletească, la păstrarea vechilor istorii ale aşezămintelor româneşti din Grădina Maicii Domnului.

Poposind din nou în această chilie, mi-am amintit că fiind elev la Seminar, am participat la călugăria părintelui Ştefan Nuţescu. Au trecut de atunci mai mult de 20 de ani. Sihăstria avea, în anii aceia, un sobor numeros, dar cu toate acestea, călugăriile erau foarte rare. La slujba de la miezul nopţii, avva Cleopa a coborât din deal şi i-a adresat noului monah cuvânt de învăţătură. Vocea lui, ca a tunetului, a străbătut sufletul novicelui, făcându-l ucenic în duhul sihaştrilor. Acelaşi duh sălăşluieşte şi în ieromonahul David. Părintele Cleopa şi-a deschis sufletul în faţa acestor monahi, care l-au urmat până la capăt. Pe buzele lor numele marilor părinţi de atunci şi de acum sunt mereu pomenite.

Am rămas la chilia Buna Vestire la liturghia de după Liturghie, ascultând cuvântul de învăţătură şi bucurându-mă de întâlnirea fraţilor. În faţa ochilor mei se perindau amintirile povestite de părintele Cleopa la vârsta când despre Athos se auzea aşa de rar. Era un vis pe care-l retrăiam cu aceeaşi intensitate ca prima oară. Eram „mândru“ să ştiu că şi altădată am poposit la Lacu, cu binecuvântare chiriarhală, însoţind cel mai numeros grup de monahi din România în vizită la Athos. Atunci, drumurile schitului şi ogrăzile chiliilor arătau ca la o litanie, ca la o sfinţire de mănăstire, ca într-o zi de Paşti.

Pelerinajul la aşezămintele româneşti de la Muntele Athos mai înseamnă şi altceva. Înseamnă înnodarea, păstrarea unor legături din vremuri bătrâne, cu monahi de acelaşi neam şi aceeaşi trăire. Este bucuria de a şti că, într-un loc cu atâta istorie şi sfinţenie, se aud slujbe şi mai ales Liturghia în dulcea limbă românească.

Dacă oamenii uită uneori daniile făcute cu atâta mărinimie de domnitori evlavioşi şi buni, Dumnezeu nu uită niciodată. El va răsplăti în ziua aceea şi celor mărinimoşi şi celor care au uitat. Celor din urmă le va aminti că şi-au trăit zilele în zadar, arătându-se nerecunoscători faţă de binefăcătorii lor.

Aşa că, nu te teme, turmă mică! Dumnezeu priveşte către tine. El ştie încercările tale, ştie că lupii se pregătesc să atace la lăsarea întunericului.

Domnul va aduce asupră-ne bucuria vestirii celei bune a nemărginitei sale milostiviri, ca şi la chilia Buna Vestire de la schitul Lacu, din Muntele Athosului.

sursa: Ziarul Lumina

Muntele Athos – Muntele Sfant (film documentar)

sursa: Pelerin Ortodox

Praznuirea Sfantului Maxim Grecul si a Icoanei Maicii Domnului Paramytha la Manastirea Vatopedi (foto)

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa: vatopaidi.wordpress.com


Februarie 2011
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28