Arhondaricul Sfintei Mănăstiri Konstamonitou
Arhondarul (adică monahul care se îngrijeşte de găzduirea pelerinilor) Sfintei Mănăstiri Konstamonitou avea un obicei foarte frumos: când sărbătorea ziua de naştere, îi chema la arhondaric pe toţi părinţii din mănăstire şi îi servea cu cafea şi dulceaţă. Într-un an însă, a închis arhondaricul şi s-a zăvorât în chilie. Văzând acestea, alesul egumen al mănăstirii, părintele Filaret (1890-1963), se duse la chilia arhondarului şi, cu blândeţe-n glas, îi spuse:
– De ce nu-i mai serveşti cu nimic pe fraţii tăi? Oare nu vrei să te mai osteneşti sau ai alt motiv?
– Ca să nu mă mai ostenesc, îi spuse spăşit arhondarul.
– Ah, fiule, mare greşeală ai mai făcut! Nici nu ştii cât te vei mai osteni chiar astăzi!
Zicând acestea, ieşi din chilia arhondarului. Într-adevăr, în scurt timp un frate veni la arhondar şi-i vesti acestea:
– Fugi degrabă şi pregăteşte odăile de oaspeţi! Vin prefectul din Polyghyro, domnul Goulas, medicul şi trei funcţionari, de care trebuie să avem mare grijă.
La un moment dat, tot alergând de colo-colo, arhondarul se întâlni cu egumenul care-l întrebă:
– Îţi aminteşti, fiule, ce ţi-am spus?
– Sigur că-mi amintesc, părinte. Aşa cum aţi spus, m-am ostenit de patru ori mai mult, răspunse arhondarul.
(Filaret Konstamonitul)
sursa: “Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul înaintevederii via blogul Editurii Agnos
Pelerin în Athos 